vineri, 17 iunie 2011

Helloween va concerta la Sibiu, in cadrul festivalului ARTmania 2011


Cu peste 25 de ani de activitate, 13 albume de studio, nenumarate turnee mondiale si peste cinci milioane de albume vandute, Helloween, pe buna dreptate, conduce in toate clasamentele topurilor "Metal". Anul acesta, legenda Germaniei vine la Sibiu.Nemtii vor prezenta ultimul album “7 Sinners”,dar si renumitele piese, binecunoscute in Romania: “Ride The Sky”, “I Want Out” sau “Future World”. Helloween va urca pe scena vineri pentru un show de o ora si jumatate.

Festivalul ARTmania din cetatea Sibiului are loc in cea de-a doua saptamana a lunii august: 8-14 august 2011. Ajuns la cea de-a sasea editie, festivalul prezinta un program cultural bogat si diversificat, adaptat publicului si atmosferei cetatii medievale prin concerte, expozitii si evenimente speciale dedicate artelor frumoase timp de sapte zile in luna august.

Concertele din Piata Mare vor avea loc in zilele de vineri si sambata, 12 si 13 august. Artistii internationali confirmati pana acum sunt: Tarja, Helloween si Lacrimas Profundere pentru ziua de vineri; Lacuna Coil, Sonata Arctica si Republica pentru ziua de sambata.

Cel mai recent album al trupei Helloween, "7 Sinners", este cel mai dinamic si cel mai dur dintre toate materialele lansate de pana acum. Turneul de promovare “7 Sinners”, album cu vanzari de aur in Cehia si poziţii de top in Japonia si SUA, a inceput in noiembrie 2010 si se va incheia la finalul anului 2011, purtand legendele muzicii rock prin intreaga lume.

ARTmania Festival 2011 prezinta concerte in Piata Mare in zilele de vineri si sambata, dar si evenimente alternative in saptamana 8-14 august, la care publicul are acces in baza biletelor in valoare de 80 de lei pentru oricare zi sau abonamentelor de 130 de lei (pret valabil pana la sfarsitul lunii iunie), achizitionate prin retelele de distributie: Eventim (Germanos, Carturesti etc.), Diverta, VreauBilet sau online: shop.artmania.ro, eventim.ro, vreaubilet.ro si www.myticket.ro.


Sursa :http://stirileprotv.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu