joi, 23 iunie 2011

7 topmodele devenite actriţe!


Charlize Theron
Cu un Oscar pentru rolul din Monster, unde s-a machiat suficient de mult ca să facă vechile coperte de reviste să pară rezultatul unor vrăji demne de Harry Potter, Charlize Theron a plecat la 16 ani la Milano după ce a câştigat un concurs de frumuseţe în Africa ei natală. Un an mai târziu, actriţa al cărei nume de familie se pronunţă ca "thrown" ajungea la New York, unde a încercat o carieră ca balerină. Un accident şi un an mai târziu, oraşul Los Angeles o primea cu braţele deschise, iar un scandal provocat într-o bancă unde i s-a refuzat un cec îi aducea primul impresar şi o recomandare pentru cursuri de actorie. De aici la filmul The Devil's Advocate/Pact cu Diavolul nu a mai trecut foarte mult, iar restul este istorie! În ultimii ani Charlize a lăsat-o mai moale cu actoria, dar s-a reapucat recent de treabă pentru Prometheus, filmul înrudit cu seria Alien şi regizat de Ridley Scott. Tot pentru o lansare în 2012, frumoasa îşi încearcă puterile cu al doilea rol negativ din carieră, cel al reginei malefice din Snow White and the Huntsman, adaptarea modernă a poveştii Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici.


Kim Basinger
Primii ani din cariera lui Kim Basinger sunt foarte asemănători cu cei ai lui Theron, cele două intersectându-se relativ recent şi pe genericul dramei The Burning Plain. Mai mult, tot ele sunt primele două actriţe câştigătoare de Oscar după ce au apărut în revista Playboy! Tot câştigătoare a unui concurs de frumuseţe din Georgia natală, Basinger a semnat urgent un contract cu o firmă de modelling, iar la începutul anilor '70 se lăfăia pe copertele a zeci de reviste. Sute de reclame filmate şi onorariile consistente n-au ţinut-o totuşi departe de visul de a deveni actriţă, aşa că în 1976 viitoarea premiată cu Oscar pentru L.A. Confidential ajunge şi ea la Los Angeles, unde joacă multă vreme roluri minore în filme nu foarte apreciate. Celebritatea o cunoaşte de-abia în 1983, cu un rol de fată Bond din Niciodată să nu spui niciodată, blockbuster pe care îl va promova şi cu un pictorial în revista Playboy. Un amestec de pauze pentru a avea grijă de familie, filme independente şi blockbustere au marcat cariera ulterioară a actriţei, care se ţine departe de ochii presei. Cel mai recent ai văzut-o în Charlie St. Cloud, alături de popularul Zac Efron.


Lily Cole
Poate că acum ceva vreme nu ştiai nimic din ea, dar cu siguranţă ai remarcat-o în The Imaginarium of Doctor Parnassus. Unul dintre cele mai cunoscute fotomodele ale prezentului la cei doar 23 de ani ai săi, Cole a apărut şi în Rage, experimentul berlinez al lui Sally Potter, unde uimea pe toată lumea cu fizicul de preadolescentă, talia de Keira Knightley şi înălţimea de Uma Thurman. Prezenţă fascinantă pe ecran, Cole are nevoie de doar două secunde ca să-l umple şi o singură privire pentru a-şi ţine spectatorul lipit. În Dr. Parnassus o interpretează pe Valentina, fiica doctorului titular şi preţul unei târg dătător de nemurire între acesta şi însuşi diavolul. Având în vedere că Heath Ledger, Johnny Depp, Jude Law şi Colin Farrell au pornit ciopor într-o periculoasă călătorie pentru a o salva pe Valentina, se pare că fata merită...


Milla Jovovich
N-a luat niciun Oscar şi nu are 20 de milioane de dolari salariu, dar nimeni nu poate spune că Milla Jovovich nu e un nume în filmul de acţiune, mai ales dacă trec şi zombie prin cadru... După ce a jucat în cel mai tare SF (fanii Zilei Independenţei ar trebui să sară un rând) al penultimului deceniu, Al cincilea element, Jovovich a dat lungii ani de tratamente faciale şi asortări de rochiţe pe podiumul de modă pe antrenamente la sală şi zile în şir petrecute pe platourile de filmare. Starul seriei Resident Evil (noi nu am văzut ultimele două părţi) schimbă cu totul foaia la sfârşitul anului: apare în rolul maleficei Milady, antagonista din Cei trei muschetari/The Three Musketeers, ecranizarea 3D după romanul lui Alexandre Dumas. Lansarea în România are loc în luna octombrie.


Diane Kruger
Dacă n-ai văzut Troia, Crăciun fericit şi gala de închidere a festivalului de la Cannes din 2007 (când a câştigat Cristian Mungiu), poate n-ai fi auzit de Diane Kruger până acum câţiva ani. Nemţoaica a avut parte de un plus de celebritate în 2010, când joacă un rol consistent în Inglourious Basterds, filmul lui Quentin Tarantino. Spectatorii de la TIFF au putut-o vedea şi în Mr. Nobody, unul dintre cele mai populare titluri ale ediţiei 2011, iar pasionaţii de modă o cunosc încă de la sfârşitul anilor '90, când frumuseţea ei rece, nordică, făcea senzaţie pe podiumuri şi pe copertele celor mai populare reviste. 


Halle Berry
Frumoasa Halle a început ca fotomodel şi Miss Ohio şi a ajuns prima actriţă de culoare laureată cu un Oscar pentru rol principal. Evenimentul avea loc în 2002, iar filmul care i-a adus premiul se intitula Monster's Ball/Puterea dragostei. La începutul carierei poate că Halle Berry a obţinut roluri datorită fizicului ireproşabil, dar nu a durat mult până când actriţa a convins că poate să joace o multitudine de partituri. A interpretat dependente de droguri, femei fatale, o activistă pentru drepturile minorităţile (în excelentul Bulworth), două supereroine (Storm şi Catwoman), trecând de la filme independente la blockbustere cu o dezinvoltură demnă de ce una dintre cele mai versatile cariere de la Hollywood. În 2003 a fost aleasă cea mai sexy femeie din lume de revista FHM, iar în 2005 a câştigat premiul Zmeura de Aur pentru Catwoman. A treia persoană care a venit vreodată să-şi ridice premiul, Halle Berry a spus, cu Zmeura într-o mână şi Oscarul în cealaltă: "Când eram mică, mama mea mi-a spus că dacă nu voi şti să pierd nu am nicio şansă să câştig".


Freida Pinto
O ştii din Vagabondul milionar, ai revăzut-o în filmul lui Woody Allen You Will Meet a Tall Dark Stranger şi o s-o revezi alături de viitorul Superman, britanicul Henry Cavill, în Immortals, dar şi alături de James Franco în Rise of the Planet of the Apes. Este categoric că Vagabondul milionar a transformat-o pe Freida într-o vedetă internaţională, dar actriţa era deja cunoscută, mai ales în Asia, în urma unei fructuoase cariere de fotomodel. A prezentat şi câteva emisiuni foarte populare în India.

Sursa : http://www.cinemagia.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu