luni, 27 iunie 2011

Primul oficial egiptean care recunoaşte practica barbară a TESTELOR DE VIRGINITATE la care sunt supuse tinerele












Un înalt demnitar al armatei egiptene a justificat efectuarea "testelor de virginitate" în cazul manifestantelor arestate în timpul revoltelor din Egipt prin necesitatea de a evita eventuale acuzaţii ulterioare de viol, a anunţat Amnesty International, într-un comunicat citat de AFP.

Secretarul general al Amnesty, Salil Shetty, a discutat despre acest subiect cu şeful serviciilor de informaţii militare egiptene, generalul Abdel Fattah al-Sisi, în cursul unei întrevederi avute la Cairo.

"Testele de virginitate au fost practicate pentru a proteja armata în faţa unor eventuale acuzaţii de viol", a precizat al-Sisi, care face parte şi din Consiliul suprem al forţelor armate, aflat la conducerea Egiptului după demisia preşedintelui Hosni Mubarak.

El este primul membru al conducerii armatei care recunoaşte oficial existenţa acestei practici, deşi mai mulţi alţi ofiţeri superiori au recunoscut, sub acoperirea anonimatului, efectuarea testelor.

Al-Sisi a subliniat "necesitatea de a schimba cultura forţelor de securitate şi a dat asigurări că au fost date instrucţiuni ca forţele de ordine să nu recurgă la violenţă împotriva manifestanţilor şi să-i protejeze pe deţinuţi de rele tratamente", se arată în comunicatul Amnesty International.

El a adăugat că "armata nu intenţionează să mai aresteze femei", în timp ce Amnesty şi-a exprimat opoziţia faţă de efectuarea de "teste forţate de virginitate, indiferent de circumstanţe".

sURSA : http://www.gandul.info

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu