marți, 11 octombrie 2011

Kevin Costner le-a câştigat respectul angajaţilor hotelului din Poiana Braşov

Actorul Kevin Costner le-a câştigat respectul angajaţilor hotelului din Poiana Braşov unde e cazat pe durata filmărilor pentru producţia “The Hatfields and McCoys”. Aceştia spun că americanul e un tip foarte modest şi prietenos cu toată lumea.

Kevin Costner poate fi considerat un client model al hotelului lui George Copos, acolo unde e cazat de aproape două săptămâni. “Îşi face singur ordine în cameră. Dimineaţa îşi strânge gunoiul şi-l lasă în faţa apartamentului în care locuieşte. Nu e deloc mofturos la mâncare, a încercat toate preparatele româneşti, iar când merge la bar, îşi plăteşte singur consumaţia”, ne-a declarat un angajat al hotelului. În aceste condiţii, nu a mai surprins pe nimeni decizia conducerii de a prelungi programul la SPA până la ora 23.00, special pentru echipa actorului american, care vine târziu de la filmări.
Decorurile pentru film, realizate de un salvamontist
Decorurile filmului “The Hatfields and McCoys”, care se turnează acum în zona Cheişoara, de lângă Râşnov, au fost realizate de cabanierul Ion Adămuţă, salvamontist. Acesta lucrează în producţia decorurilor de film din anul 1997, când a început ucenicia sub aripa lui Sergiu Nicolaescu. “Totul e realizat numai din lemn tratat pentru a arăta ca şi cum ar fi fost făcut acum 150 de ani”, spune Adămuţă, care a lucrat şi la “Cold Mountain”. (Liviu Cioineag)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu