Un studiu efectuat de o echipă de cercetători americani a identificat atât alimentele care provoacă micşorarea creierului, cât şi pe cele care previn acest lucru.
Astfel, vitaminele şi acizii graşi din uleiul de peşte previn micşorarea creierului, preîntâmpinând astfel dezvoltarea afecţiunii Alzheimer. În schimb, cercetătorii au descoperit că grăsimile trans (ce se găsesc în margarină şi în alte alimente procesate) stimulează micşorarea creierului.
Studiul a fost efectuat pe 104 voluntari cu vârsta medie de 87 de ani, ce nu prezentau factori de risc care să conducă la probleme de gândire şi de memorie. Aceştia au fost supuşi unor teste din sânge pentru a identifica nivelul a diferiţi nutrienţi. De asemenea, aceştia au fost supuşi unor teste de memorie şi de gândire. Apoi, volumul creierului a 42 dintre voluntari a fost măsurat cu ajutorul unui aparat MRI.
Oamenii de ştiinţă au descoperit că persoanele cu o dietă bogată în acizii graşi omega 3 şi un nivel ridicat al vitaminelor B, C, D şi E prezentau un volum mai mare al creierului. De asemenea, acestea au obţinut rezultate mai bune în testele de memorie şi de gândire decât persoanele care aveau o dietă săracă în aceste elemente.
Acizii graşi omega 3 şi vitamina D se găsesc în peşte, iar vitaminele B, C şi E pot fi obţinute din carne, fructe şi legume.
Dr. Gene Bowman, de la Oregon Health & Science University, a comentat rezultatele cercetării: "Aceste rezultate trebuie confirmate şi de alte studii, dar, în mod evident, este foarte entuziasmant să descoperim că oamenii pot preveni micşorarea creierului şi menţinerea sa în formă prin ajustarea dietei".
www.descopera.ro
ori avem grija de noi ori habar nu o sa avem nici cum ne cheama :(
RăspundețiȘtergere